Daniel Băluță

Sunt încântat să vă anunț că am reușit, alături de colegii mei, să implementăm încă un proiect ce vine în sprijinul locuitorilor Sectorului 4. Este vorba despre reabilitarea condiției străzilor din Sectorul 4, problemă pe care o vom rezolva cu siguranță în perioada imediat următoare. Iar startul… se dă chiar luna aceasta!

Începând cu jumătatea acestei luni, administrația locală a Sectorului 4 demarează o campanie de asfaltari pe 34 de străzi de pe raza sectorului. Am făcut o planifcare eficientă a reabilitării acestor străzi, astfel incât lucrările să nu dureze mai mult de patru luni. Mai exact, estimez că lucrările de reparație vor fi finalizate, pe toate cele 34 de străzi pe care le-am inclus în proiect, până la jumătatea lunii iunie 2016.

Vă prezint, în continuare, lista cu cele 34 de străzi care vor intra în reabilitare:

 

Strada Șoimul

Strada M.M. Luiza

Strada Aurel Perșu

Strada Alunișului

Strada Podarului

Strada Peroni

Strada Băcia

Strada Petcu Avram

Strada Radului

Strada Vatra Dornei

Strada Someșul Mare

Aleea Covasna

Strada Drumul Bercenarului

Șoseaua Giurgiului, nr. 67-77

Strada Poenari

Strada Oițelor

Strada Constantin Rădulescu

Strada V.V. Stanciu

Strada Elena Cuza

Strada Borcea

Strada Dâmbului

Strada Leon Vodă

Strada Cuza Vodă

Strada Prașilei

Strada Vulcănești

Strada Enache Ion

Strada Bârza

Strada Meridianului

Aleea Tomești

Aleea Ciceu

Strada Dragoș Mladinovici

Strada Frumușani

Strada Joița

Strada Plaiul Foii

March 4, 2016

34 de străzi din Sectorul 4 vor fi asfaltate de la mijlocul lunii martie

Sunt încântat să vă anunț că am reușit, alături de colegii mei, să implementăm încă un proiect ce vine în sprijinul locuitorilor Sectorului 4. Este vorba […]
March 3, 2016

Reabilitarea termică și curățenia în Sectorul 4: câteva răspunsuri

În ultima perioadă, locuitorii Sectorului 4 mi-au adresat și în mediul online numeroase sesizări privind problemele care necesită răspunsuri și soluții imediate. Mă bucur să văd […]
March 2, 2016

Începând de luni deschidem rute alternative pentru bucureștenii care tranzitează Piața Sudului

Așa cum v-am informat anterior, am fost preocupat în ultima perioadă si de găsirea unor soluții pentru fluidizarea traficului în zona lucrărilor la Pasajul Piața Sudului, […]
March 2, 2016

Primăria Sectorului 4, cu ajutorul Telekom Romania, aduce tehnologia inteligentă în parcul “Orășelul Copiilor”

Digitalizarea spațiului urban este motivată de dezvoltările sociale, economice, ecologice și tehnologice la care asistăm. Aceste schimbări includ, pe termen lung, provocări foarte ambițioase și concrete, […]
March 1, 2016

O poveste despre Mărțișorul lui Tudor Arghezi

Am așteptat cu nerăbdare să ofer mărțișoare femeilor dragi din viața mea. Cum însă nu mă pot întâlni cu toate domnișoarele și doamnele în această frumoasă […]
February 29, 2016

Bugetul Primăriei Capitalei are cel mai mare deficit din ultimii 20 de ani

Consiliul General al Primăriei Capitalei votează, astăzi, bugetul care depășește un miliard de euro. Nimic lăudabil și niciun motiv de bucurie pentru noi, cetățeni ai Bucureștiului, […]
February 28, 2016

Acte necesare pentru solicitarea unui loc de parcare

Pentru că am adus în discuție proiectul privind crearea unor noi locuri de parcare în Sectorul 4, pentru care căutăm surse de finanțare, am considerat util […]
February 27, 2016

124 de ani de la înființarea Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din Sectorul 4

Ieri a fost o zi cu multe emoții, pentru mine. Am avut plăcerea și onoarea de a asista la ceremonia de celebrare a mai bine de […]
February 26, 2016

Mai mult spațiu verde în zona Piața Sudului

Dacă vă mai amintiți, la începutul acestui an, un număr de 38 de chioșcuri insalubre și fără autorizație din zona Piața Sudului au fost demolate. Am […]
February 25, 2016

Igienizarea apartamentului insalubru din cartierul Berceni

În urmă cu mai puțin de zece zile, am primit o sesizare din partea locuitorilor unui bloc din Sectorul 4, care îmi vorbeau despre o familie […]
February 25, 2016

Un altfel de interviu! Între scenă şi scaunul de manager al Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”

Actrița Catrinel Dumitrescu, într-un nou rol al vieții.  De două luni de zile, îndrăgita actriță Catrinel Dumitrescu trece printr-o nouă provocare. Şi-a propus să reformeze și […]
February 24, 2016

Debutul Festivalului Iubirii din Sectorul 4 a avut loc de Dragobete

În peisajul sărbătorilor care celebrează iubirea, în lunile februarie și martie, un Festival al Iubirii se încadrează perfect. Tocmai de aceea, alături de colegii mei de la […]
February 23, 2016

Lista celor 155 de blocuri care urmează să fie reabilitate termic în 2016-2017

Mulți dintre locuitorii sectorului 4 mi-au cerut să le prezint care este lista blocurilor care vor intra în acest an în programul de reabilitare termică. În […]
February 22, 2016

Top 3 probleme ale Sectorului 4, în viziunea locuitorilor (partea I)

Ieri, le-am adresat locuitorilor Sectorului 4, pe pagina mea de Facebook, o întrebare: „Care considerați că sunt principalele trei probleme cu care se confruntă Sectorul 4, […]
February 21, 2016

Unitate prin diversitate: Ziua Internațională a Limbii Materne celebrată în Sectorul 4

Au trecut cinci ani de când Primăria Sectorului 4 celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, prin spectacole inedite și momente cultural-artistice deosebite. Anual, Ziua Internațională a […]
February 20, 2016

Zi de weekend dedicată întâlnirilor cu locuitorii Sectorului 4

Atunci când nu îmi petrec weekend-ul cu familia, aleg să îl petrec printre locuitorii Sectorului 4. Mi se pare esențial pentru reușitele proiectelor pe care le […]
February 19, 2016

Școlile din Sectorul 4 l-au omagiat, în premieră, pe marele sculptor Constantin Brâncuși

Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși, toate instituțiile de învățământ din Sectorul 4 l-au celebrat pe părintele […]
February 18, 2016

Întâlnirile cu cetățenii sunt cea mai viabilă modalitate de a cunoaște și rezolva problemele REALE

Întotdeauna am crezut că de cele mai multe ori, există o discrepanță între agenda politică și problemele reale ale cetățenilor. Iar înțelegerea aprofundată a acestora este […]
February 17, 2016

Protestez public față de dezinteresul PMB pentru Pasajul Rutier Piața Sudului

Am afirmat și susținut, în repetate rânduri, faptul că infernul de la pasajul rutier din zona Piața Sudului trebuie să înceteze. Măsurile urgente sunt obligatorii pentru […]
February 16, 2016

În 19 februarie, școlile din Sectorul 4 îl omagiază pe Constantin Brâncuși

Întotdeauna am considerat că marile nume care constituie identitatea culturală a României trebuie prețuite și celebrate. Societatea și tinerii devin din ce în ce mai puțin […]