Toate mașinile abandonate pe raza Sectorului 4 vor fi ridicate

Am demarat la nivelul întregului Sector 4 o amplă acțiune de ridicare a mașinilor abandonate. Acțiunea a început de aproximativ zece zile, timp în care Poliția Locală a ridicat deja 56 de mașini, și va continua până când toate spațiile publice ocupate de aceste autoturisme vor fi eliberate.

Țin să precizez că, în ultimul an de zile nu s-a luat aproape nicio măsură în acest sens. Spre exemplu, anul trecut au fost ridicate doar 40 de mașini abandonate. Așa cum spuneam, acțiunea administrației locale, prin Poliția Locală Sector 4, va continua pentru că am constatat că mai există în jur de o mie de astfel de cazuri de autoturisme abandonate de către proprietari.

În perioada imediat următoare, vom finaliza procedurile necesare declarării ca abandonate a unui număr de peste o sută de mașini. Consider că această acțiune, solicitată de locuitorii Sectorului 4, este una care nu mai suportă niciun fel de amânare, pentru că multe dintre mașinile care au fost sau urmează să fie ridicate au devenit adevărate focare de infecție.

14 Comments

  1. Cristi says:

    Suprinzator de buna actiunea venind de la un PSD-ist. Este o buna metoda de a crea locuri de parcare. Felicitări si la mai mare

  2. gabriel says:

    Cum se pot implica cetatenii in aceasta actiune? Am putea face sesizări, trimite imagini….Sper sa reusiti sa eliberati spatiul public de cei care il ocupa abuziv, inclusiv service-urile auto care fav reparatii pe trotuar.

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua! Eliberarea spațiului public este una dintre prioritățile mele. Continuați să trimiteți sesizările dumneavoastră. Vă mulțumesc!

  3. Ioana says:

    Buna ziua!
    Stimate domnule primar, vi sa pare corect a unii locuitori dintr-un bloc sa beficieze de 2 locuri de parcare pe motiv ca au contract de comodat facut la notar cu alti locuitori din acelasi bloc care nu detin masina si altii care au masina si sunt propietari sa nu aiba dreptul la parcare deoarece este ocupata de acestia pe motiv ca sunt locuitori ai imobilelor de cand s-a dat blocul in folosinta.
    Iar eu nu vreau sa dau spaga domnilor consilieri/experti de la serviciu parcari care stiu de aceasta situatie.

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua! Vă rog să adresați această solicitare colegilor de la Serviciul Parcări.

      • Ioana says:

        Am facut solicitare colegilor dvs. de la Serviciul Parcari. Stiu care este sitatia dar numai ca nu pot luam nici-o masura deoarece se merge pe sistemul ,, spaga legala,, cu acel contract de comodat.
        Multumesc !

  4. Constantin Petrica says:

    Buna ziua,

    In spatele punctului termic din str. Straja (langa locul de joaca) se afla un fost taximetru abandonat (focar de infectie)

  5. Elena says:

    Buna seara!
    Foarte buna actiunea, dar poate schimbati si hotararea privin alocarea locurilor de parcare in baza contractului de comodat. De exempul in blocul meu desi sunt putine locuri de parcare sunt persoane care au cate doua locuri de parcare in baza contractelor de comodat iar eu propietar de drept nu pot beneficia de loc de parcare datorita acestui contract de comodat.
    Multumesc!

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua! Vă asigur că în scurt timp aceste reguli se vor modifica, pentru a nu fi afectate drepturile proprietarilor.

      • Elena says:

        Buna seara! Revin cu rugamintea la dvs. sa schimbati cat mai repede Hotararea privind atribuirea locurilor de parcare si daca se poate o audienta la dvs. Multumesc frumos!

  6. constantin andrei says:

    Buna ziua! Domnule primar, o masina inmatriculata, cu ITP in termen, asigurare expirata in septembrie, care nu circula de 2-3 luni, considerati ca este normal sa fie declarata abandonata de subalternii dumneavoastra in baza unor declaratii/reclamatii date in fals de niste vecini rauvoitori? Legea defineste clar vehiculul abandonat ca fiind orice masina lasata pe domeniul public sau privat de cel putin un an, ori eu am inclusiv procese verbale de amenda care dovedesc ca masina a circulat noua luni din anul in curs!

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua! Vă mulțumesc că mi-ați sesizat cele întâmplate. O să am rugămintea să lăsați un număr de telefon pe adresa de e-mail sesizari@danielbaluta.ro și, ulterior, un reprezentant al Primăriei o să vă contacteze în vederea obținerii mai multor informații. O duminică plăcută!

Leave a Reply to Ioana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *