Salut acțiunea caritabilă a protoieriilor Sectoarelor 3 și 4

În preajma sărbătorilor pascale, se cuvine să ne gândim și la cei mai puțin fericiți decât noi și să dăm dovadă de solidaritate și compasiune. În această perioadă deosebită, protoieriile Sectoarelor 3 și 4 au demarat o acțiune caritabilă, prin intermediul căreia un număr de aproximativ 200 de persoane nevoiașe au primit pachete cu alimente necesare pentru masa de Paști.

Pe această cale, țin să salut această inițiativă deosebită a celor două protoierii care, de ani de zile, colaborează în folosul persoanelor care au într-adevăr nevoie de ajutor. Chiar dacă, prin intermediul celor două birouri de asistență socială ale Sectoarelor 3 și 4, se organizează multe evenimente de acest tip, ajutoarele către cei cu situație modestă fiind direcționate lunar, apropierea sărbătorilor pascale a constituit un  prilej potrivit pentru o acțiune cu caracter social-filantropic desfășurată sub forma unui spectacol muzical cu tematică pascală.

Persoanele în vârstă cu pensii mici, familiile sărace cu mai mulți copii și oamenii fără venituri au fost grupul-țintă al acestei acțiuni organizată de protoieriile Sectoarelor 3 și 4, prin intermediul căreia cele 200 de persoane vor reuși să aibă un Paște mai luminos.

 

 

 

 

2 Comments

  1. marian says:

    Va felicit din tot sufletul pentru aceasta actiune caritabila prin intermediul careia ati facut fericite 200 de familii in pragul sarbatorilor pascale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Daniel Baluta