Info: Cât plătesc oamenii pentru reabilitarea termică?

Mulți dintre cetățenii Sectorului 4 încă nu sunt familiarizați cu felul în care se efectuează plățile pentru proiectul de reabilitare termică. De aceea, profit de fiecare oportunitate în care mă întâlnesc cu locuitorii pentru a le explica succint această procedură. Fiind un proiect de lungă durată, este esențial să existe o bună comunicare între instituția Primăriei și cetățeni, pentru ca acesta să poată fi dus la bun sfârșit. Iar o colaborare fructuoasă nu poate exista în afara transparenței și a informării corecte.

Iată cum se bugetează proiectul de reabilitare termică:

Fondurile obținute de la Banca Europeană de Investiții acoperă un procent de 50% din costurile necesare pentru reabilitare. Un procent de 20% din sumă trebuie să fie achitat de către asociația de locatari a imobilului pentru care se realizează anveloparea, această sumă fiind achitată lunar și ajungând undeva la 50 de lei pe familie. Restul de 30% din costuri sunt suportate de către Primărie.

În situația în care o familie are un venit mai mic de 1700 de lei, în urma unei anchete sociale care stabilește acuratețea acestor date, procentul de 20% va fi suportat tot de către Primărie.

5 Comments

  1. lucian says:

    Nu mi se pare mult 50 de lei de familie, mi se pare o suma decenta si accesibila. Iar oamenii trebuie sa inteleaga ca nu poate sa suporte doar primaria aceste lucrari de reabilitare termica si sa aprecieze ca v-ati tinut de cuvant si v-ati apucat deja de acest proiect major.

  2. radu says:

    Sunteti de admirat ca doriti sa fiti transparent si toti locatarii sa fie informati in legatura cu sumele ce vor trebui platite pentru reabilitarea termica. Cat despre numarul extrem de mare de blocuri pe care le reabilitati in prezent sau cele pe care le aveti in plan pe viitor, sp[er sa apucati sa le finalizati pentru ca multi dintre noi va vor vota pentru tot ce ati facut in aceste 7 luni de mandat.

  3. sorin says:

    Ma bucur ca v-ati tinut promisiunea si ati inceput reabilitarea termicq pentru un numar atat de amre de blocuri. Sper sa o faceti si dupa alegeri.

  4. Iulian Tofan says:

    Buna ziua,

    De ce in sectorul 3 locatarii blocurilor nu platesc nimic si totul este suport de primarie, iar la noi in sectorul 4 se plateste ?

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua! Cota de participare de 20 la sută la programul de reabilitare termică nu este stabilită de Primăria Sectorului 4, ci de Ministerul Dezvoltării. Prin urmare, nu poate fi vorba despre gratuitate, chiar dacă în trecut s-a întâmplat așa ceva.

Leave a Reply to sorin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *