O mare problemă a sistemului politic românesc este absenteismul. Poate știați, poate nu. Însă, acum, în pragul alegerilor locale, mă simt dator să vă îndemn să participați la vot. Știu că pentru mulți dintre dumneavoastră nici măcar nu contează faptul că se schimbă ceva în comunitatea în care trăiți sau nu. Însă nu aveți idee cât de important este votul dumneavoastră atât pentru comunitate, cât și pentru propria persoană. Mai ales principial vorbind.

La alegerile locale din 2012, acum patru ani, am avut o prezență la vot de 45.06 %. Este puțin. Foarte puțin, dacă ne gândim ce înseamnă actul de a vota. Practic, mai puțin de jumătate dintre cetățenii Municipiului București au ales să rămână indiferenți și să nu își exercite dreptul garantat prin Constituție. Practic, pentru mai bine de jumătate dintre locuitorii Bucureștiului, au decis alții.

Avem nevoie de o schimbare de perspectivă: absența de la vot nu se traduce în revoltă față de sistem și nici în schimbare, pentru că votul este instrumentul prin care cetățeanul își face ascultată vocea. Acea ștampilă poziționată pe buletinele de vot este o reprezentare a propriilor griji, a propriilor nevoi, a speranței spre mai bine și o manifestare a interesului civic și a implicării. Dacă nu ai fost la vot, sau nu intenționezi să mergi la vot, nu poți să te plângi că lucrurile merg prost. Pentru că ai ales să stai deoparte, să nu te implici, să nu te faci ascultat și să te izolezi de comunitate. Dacă atunci când ai avut șansa să alegi și să schimbi ceva nu ai făcut-o, lamentările se transformă în ipocrizie.

Simbolic vorbind, votul este expresia individuală a apartaneneței la o comunitate, la societate; importanța pe care tu o acorzi votului se traduce, ulterior, în importanța pe care tu ți-o acorzi ție.

Votul nu este o opțiune. Este un drept. Dar și o obligație. O obligație pe care trebuie să o onorezi în primul rând față de tine. Apoi față de familia ta. Și apoi, față de comunitatea în care trăiești.

Votul este șansa ta de a avea un cuvânt de spus în ceea ce privește viitorul tău. Nu rata această oportunitate, și ține cu dinții de drepturile tale.

Pe 5 iunie, vă îndemn să mergeți la vot. Implicarea este singura manieră prin care putem schimba ceva și prin care putem lupta pentru un viitor mai bun.

 

6 Comments

  1. Andreea Igrisan says:

    Bine spus. Eu votez si dumneavoastra va onorati promisiunile facute in campanie. Altfel, daca aveti sansa sa schimbati ceva si nu o faceti, promisiunile se transforma in ipocrizie.

  2. calin says:

    Nu numai ca voi merge la vot dar va voi si vota domnule Baluta pentru ca meritati. Sper ca si dupa ce veti castiga alegerile sa va pastrati corectitudinea si principiile.

  3. Marian says:

    Voi merge la vot pentru ca este dreptul meu. Iar de data asta chiar cred ca am cu cine sa votez…

  4. radu says:

    E bine ca indemnati lumea sa mearga la vot indiferent de persoana pe care vort pune stampila. Votul este un drept si totodata o obligatie pe care trebuie sa ne-o asumam cu totii. Bineinteles ca votul meu va merge spre dvs. si sper ca aceasta gandire sa o aiba cati mai multi alegatori.

  5. ionel says:

    Pe 5 iunie merg la vot doar pentru dvs. domnule Baluta! toata stima

  6. lucian says:

    Voi merge la vot pentru ca este atat dreptul cat si responsabilitatea mea si cu siguranta voi pune stampila pe numele dvs pentru ca ati demonstrat ca sunteti un om de cuvant capabil sa faceti tot ce trebuie pentru ca noua locuitorilor acestui sector sa ne fie bine.

Leave a Reply to lucian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *