Vă invit să vă alăturați sâmbătă dimineață unei acțiuni de ecologizare a Deltei Văcărești!

Vă invit sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 9:00 dimineața, să vă alăturați unei acțiuni de ecologizare a Deltei Văcărești, inițiată de un grup de tineri frumoși și sufletiști, și la care voi participa și eu, împreună cu echipa mea de la Primăria Sectorului 4. Ce vom face, mai exact, în cadrul acestei acțiuni? Scopul este să igienizăm zona și, așa cum spune inițiatorul acțiunii, Liviu Stamate, să schimbăm mentalități – probabil o sarcină mai grea chiar decât efortul de a curăța Delta Văcărești de deșeurile care au fost și încă sunt aruncate în zonă și care poluează acest habitat special. Am spus că și Primăria Sectorului 4 participă la această acțiune, iar asta nu înseamnă simpla nostră prezență. Punem umărul concret la acțiunea de ecologizare, mai exact vom dota participanții la eveniment cu saci menajeri pentru strângerea deșeurilor și vom aduce mașini care vor ridica gunoiul.

Știți deja că autoritățile abilitate să stabilească statutul Deltei Văcărești sunt încă în căutarea unor soluții și, după cum se „mișcă” lucrurile, vom mai avea de așteptat. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile în sân, cum se spune. Vă invit, așadar, să veniți în număr cât mai mare la această acțiune de igienizare a Deltei Văcărești. Haideți să ne asigurăm, toți cei cu spirit civic și dragoste față de natură, că zona poate fi păstrată și conservată!

Pentru mai multe detalii privind regulile de participare la acțiune, accesați pagina de Facebook a inițiativei: Ecologizare și voie bună între prieteni în Delta Văcărești

1 Comment

  1. Stamate Liviu says:

    Multumim pentru participare si pentru ajutorul pe care l-am avut din partea dumneavoastra ! Cu siguranta actiunile noastre nu se opresc aici, vom mai face actiuni in sensul acesta, atat in Delta Vacaresti cat si in alte zone Vrem sa traim sanatos intr-un mediul sanatos Este o cerinta de bun simt ! Va multumesc in numele Dacilor Liberi, cat si in numele tuturor oamenilor care iubesc natura !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Daniel Baluta