Unicul târg de miei vii autorizat din Capitală a fost inaugurat astăzi, în Sectorul 4

Astăzi, 20 aprilie, am participat la inaugurarea unicului Târg de miei vii din Capitală. Organizat în raza Pieței Apărătorii Patriei, Târgul este UNICUL de acest gen din întreaga Capitală, beneficiind de autorizații din punct de vedere sanitar și veterinar. Este esențial faptul că locuitorii Sectorului 4, alături de toți cetățenii Capitalei, au ocazia de a-și prepara masa pascală tradițională cu ingrediente perfect sănătoase și proaspete, în conformitate cu toate normele de siguranță alimentară.

Organizat pe o suprafață de 280 de metri pătrați, abatorul a fost special igienizat pentru a respecta normele impuse de comercializare, iar întreaga activitate se va desfășura sub monitorizarea permanentă a nu mai puțin de 10 medici ai A.N.S.V.S.A. În plus, acesta este dotat cu o hală de asomare ultramodernă.

Aveți ocazia să veniți la Târgul din Piața Apărătorii Patriei până în data de 30 aprilie inclusiv. Pentru cei interesați, târgul este deschis zilnic între orele 06:00 – 20:00. În intervalul orar 06:00 – 08:00 are loc debarcarea mieilor, la prânz, vreme de 40 de minute are loc igienizarea abatorului, iar în intervalul orar 19:00 – 20:00 are loc îmbarcarea mieilor.

 

 

 

2 Comments

  1. daniela says:

    Felicitari pentru acest targ. Este un lucru mare pentru noi ca avem in sector singurul targ autorizat din capitala. Asta inseamna ca tineti foarte mult ca toate normele de igiena sa fie respectate,adica tineti la sanatatea cetatenilor din sectorul dvs.

  2. marius says:

    Am fost la acest targ sa cumpar un miel si am ramas impresionat de condiitile ridicate de igiena. Se vede ca v-ati implicat in inaugurarea acestui targ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Daniel Baluta