Accesul la cultură în sectorul 4 este un subiect pe care vi l-am mai suspus atenției și cu alte ocazii. Motivele pentru care revin asupra acestei teme sunt întemeiate.
În primul rând, așa cum am mai spus, lipsa unor edificii culturale în sectorul 4, fie că vorbim despre teatre sau cinematografe, este inacceptabilă și, după cum știți, am inițiat deja o serie de demersuri pentru preluarea în admnistrare a unor edificii lăsate în paragină, dar care pot fi reabilitate. În plus, cu ajutorul Primăriei Generale, vom reuși să construim și un teatru nou în sector.
În al doilea rând, accesul la cultură pentru locuitorii sectorului 4 nu poate deveni realitate fără o strategie realistă, care să propună obiective pe termen mediu, pe lângă de ceea ce putem realiza pe cale strict admnistrativă. De aceea, Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ si Primăria Sectorului 4 au elaborat Strategia Culturală a Sectorului 4, document pe care vă invit să îl lecturați în continuare pentru că în el veți găsi explicate pârghiile prin care sectorul nostru poate deveni un adevărat motor cultural al Bucureștiului.
Documentul este disponibil pe pagina de internet a Centrului European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“