V-am spus de multe ori că nu pot asocia funcția de primar cu cea de lider al unei instituții, ci mai degrabă, cu cea de manager, a cărui datorie principală este aceea de a face rost de bani pentru fiecare obiectiv pe care și-l propune.
Așa cum am mai explicat, îmi doresc să creștem bugetul primăriei în mod natural, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât în situația în care măsurile administrative dedicate afacerilor vor fi unele moderne și aplicate realităților economice actuale.
Am vizitat zilele trecute provincia Treviso din Italia, zonă în care este realizată, în fiecare an, o producție industrială de peste un miliard de euro. Acest lucru însemnă organizare eficientă, utilizare permanentă a tehnologiei de ultim moment și, nu în ultimul rând, idei inspirate. Pentru că-mi doresc ca o parte dintre acești antreprenori de top să-și îndrepte investițiile și către Sectorul 4 al Municipiului București, am stabilit, împreună cu primarul din Treviso, domnul Giovanni Manildo, cât și cu conducătorii orașului Castelfranco, domnul Stefano Marcon și domnul Gianfranco Giovine, crearea unui grup de lucru care să medieze, în principal, schimburile comerciale dintre firme românești și italiene, precum și accesul societăților din zonă la mediul de afaceri din sectorul 4.
1 Comment
Era bun ceva mai concret, poze cu vedete am vazut si in trecut la acel primar supraponderal. Nu zic ca nu e bine dar era bine sa postati cand ar fi fost ceva realizat altfel sunt iar doar niste promisiuni. In alta ordine de idei, pentru sectorul 4: ce se mai intampla cu pasajul de la Piata Sudului va fi gata luna viitoare asa cum a promis dna Primar General Firea? Dansa e prinsa cu politica acum nu se mai ocupa de oras dar stiu ca dumneaoastra aveati prietenii cu dansa si poate aflati ceva – stiu ca nu e de competenta sectorului 4 dar este in interesul nostru, al locuitorilor din 4. Zi buna si succe!