Groapa de gunoi constituită ilegal pe terenul dintre Sectorul 4 și Jilava va fi curățată

Astăzi a avut loc acțiunea de ecologizare a Deltei Văcărești
April 2, 2016
Delta Văcărești – una dintre cele mai deosebite zone ale Bucureștiului
April 4, 2016

Groapa de gunoi constituită ilegal pe terenul dintre Sectorul 4 și Jilava va fi curățată

De curând, a ajuns în atenția noastră problema unei gropi de gunoi ilegal constituită, pe un teren situat între Sectorului 4 și Jilava. Conform localnicilor din zonă, diverse persoane vin aici cu camioane pentru a deversa resturi menajere și nu numai.

Situația este alarmantă, dat fiind faptul că în această zonă locuiesc cel puțin 40 de familii cu copii, care sunt nevoite să trăiască într-un mediu complet insalubru, fapt care le poate afecta sănătatea pe termen lung. Așa cum unul dintre cetățeni ne-a spus într-un interviu, problema aceasta există de mulți ani, iar locuitorii au sesizat în repetate rânduri Poliția Locală cu scopul de a-i opri pe cei care aruncă aici gunoaiele fără niciun fundament legal. Din păcate, până acum, nu s-a făcut nimic concret în acest sens.

Zilele următoare, Primăria Sectorului 4 se va ocupa de igienizarea acestei zone care s-a transformat într-o groapă de gunoi, la propriu. Este inadmisibil ca lângă casele oamenilor să existe asemenea condiții de insalubritate, pe de o parte și, pe de altă parte, trebuie să fim conștienți de efectul asupra mediului pe care o astfel de neglijență îl are.

 

1 Comment

  1. Stamate Liviu says:

    Daca putem ajuta, cu draga inima ne alaturam actiunii !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *