Competiție de ciclism în Parcul „Lumea Copiilor”

Astăzi, Parcul „Lumea Copiilor” din Sectorul 4 a găzduit etapa județeană a concursului național denumit generic „Educație Rutieră – Cupa DHS”, care este o competiție de ciclism regăsită în Calendarul Activităților Extrașcolare ale Ministerului Educației Naționale.

Aproximativ 100 de elevi aparținând ciclului gimnazial, provenind de la Școlile din Sectorul 4, alături de reprezentanți din celelalte sectoare ale Capitalei, au pedalat astăzi după niște reguli foarte bine stabilite, reușind să își demonstreze îndemnânarea pe bicicletă.

Concurenții au susținut atât o probă teoretică, prin intermediul chestionarelor de legislație rutieră, cât și una practică, ce a constat în parcurgerea unui traseu cu bicicleta în poligonul tehnico-aplicativ.

Salut inițiativa acestui proiect educațional ce are la bază încurajarea spiritului competitiv în rândul tinerilor, promovând, de asemenea, prin intermediul mișcării, un stil de viață sănătos și, nu în ultimul rând, educând copiii în scopul prevenirii accidentelor de ciruclație prin asumarea corectă a regulilor de circulație și, mai ales, respectarea acestora.

 

 

 

1 Comment

  1. cristi says:

    Felicitari pentru ca promovati un stil de viata sanatos si le insuflati tinerilor ce inseamna sa protejeze mediul inconjurator si sa aibe un stil de viata sanatos. Avem nevoie de un asemenea primar care sa se implice pe toate planurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *