O sală de sport la standarde europene pentru elevii Sectorului 4

Sunt fericit să vă aduc la cunoștință faptul că ieri am inaugurat o sală de sport la standarde internaționale, care acum stă la dispoziția tuturor elevilor din Sectorul 4!

Situată în incinta Liceului Tehnologic „Dacia”, noua sală de sport a fost construită cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, și finalizată recent, astfel că acum poate fi folosită în siguranță de către toți elevii iubitori de sport. Pentru mine, educația și sănătatea copiilor este o prioritate. Dată fiind profesia mea de medic primar, îmi este imposibil să nu consider mișcarea esențială și să nu îmi doresc să le asigur condițiile favorabile dezvoltării unui stil de viață cât mai sănătos și activ pentru copiii noștri.

Iar finalizarea acestei săli de sport a fost o oportunitate excelentă pentru a-mi manifesta și afirma încă o dată poziția referitoare la educația și sănătatea copiilor. Dotată cu 102 locuri pe scaune alocate suporterilor echipelor aflate în competiție, sala de sport este o locație excelentă pentru ca elevii să își petreacă timpul într-un mod plăcut și dinamic.

Am anunțat și pe Facebook – și profit de ocazie pentru a face acest lucru și aici – faptul că, imediat după încheierea anului școlar curent, vom organiza un campionat inter-școlar de fotbal în șapte, handbal, baschet și volei.

Cu această ocazie, vă invit pe dumneavoastră să alegeți numele campionatelor școlare și să îmi transmiteți aici, printr-un comentariu, propunerile pe care le aveți.

Văd în acest proiect primul ”NBA” din București, destinat juniorilor!

 

10 Comments

  1. raluca says:

    Este de admirat initiativa dvs. de a construi pentru copii nostri o astfel de sala de sport si ca militati pentru educatia si sanatatea copiilor nostri.

  2. ionel says:

    Chiar daca multi o considera o investitie inutila eu sunt de parere ca acesta sala de sport la standarde europene era chiar necesara pentru copii nostri. Atat pentru sanatatea lor cat si pentru performanta, ca trebuie sa tinem cont ca printre acesti copii sunt si cativa care vor sa faca performanta si pot face asta doar daca au conditii optime.

  3. Marian says:

    De asta chiar avem nevoie! De sali de sport si de terenuri de fotbal avem nevoie. Trebuie sa ajutam copiii sa aleaga o viata sanatoasa.

  4. Maria says:

    Poate se finalizeaza si sala de sport de la scoala Emil Racovita ,ca se chinuie de 8 – ani la ea si in ziua de azi ploua in ea

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua! Am preluat administrarea clădirilor și curților tuturor școlilor. O să ne ocupăm cu siguranță și de această sală de sport.

  5. florin says:

    Era nevoie de o astfel de sala de sport pentru ca elevii sa fie cu adevarat motivati sa faca miscare, si de ce nu si performanta. Suntem mandri ca avem in sector o sala de sport la standarde europene.

  6. maria says:

    Va multumim pentru tot ce ati facut pentru copii nostri. Duminica va vom rasplati prin voturile noastre.

  7. Cristian Turcu says:

    Chiar s-a inaugurat?

  8. florentina says:

    Am aflat ca in sectorul 3 exista in unele licee “smart classroom” si ca parintii sunt anuntati prin sms si pot vedea notele si absentele copiilor on line !
    Nu stiu cum sunt celelalte licee din sect. 4 dar Colegiul Octav Onicescu arata …urat…spre groaznic ! Bancile si clasele sunt ca acum 25 de ani ..au doar alta culoare. In afara de sala de sport care este mai noua, liceul este la fel de urat ca si pe vremea lui Ceausescu ! Curtea liceului este urata si neasfaltata ….Cred ca este cel mai urat liceu pe care l-am vazut si care imi aduce aminte de epoca de “aur” Chiar nu se poate face nimic cu acest liceu in afara de a fi vopsit in niste culori oribile ?? ? Degeaba exista laboartor de chimie , fizica etc…daca elevii nu fac experiente chimice sau fizice acolo , pt ca nu sunt dotate cu nimic !!! Trebuie sa faceti ceva cu acest liceu !!!! Si copii de acolo merita acest lucru ! Pe d-na director de acolo o cheama Baluta. Sunteti ruda ? Nu trebuie sa va feriti de acest liceu indiferent daca sunteti ruda sau nu ! Liceul arata groaznic !!! Veti face un lucru bun daca il reamenajati si puteti sa schimbati multe lucruri acolo ! Are o atmosfera de vechi si de urat ! Copiilor trebuie sa le fie drag de liceul lor ! Acest liceu este ingrozitor, cu niste culori si clase oribile ! In era informaticii ? nu se poate face nimic ??? Decegeaba faceti din sectorul 4 un “smart city” …daca liceele si scolile arata groaznic ! Colegiul Octav Onicescu este unul dintre ele !

    Chiar nu se poate implementa si in sectorul 4 sistemul online pt note si absente ?

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua! Toate aceste lucruri sunt prinse în planul de investiții pentru anul viitor. Asta pentru că bugetul pe acest an nu ne-a permis să facem aceste investiții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *