Ce am realizat

În cele șapte luni de interimat, am avut sute de întâlniri cu dumneavoastră, locuitorii Sectorului 4. Am ascultat toate problemele pe care mi le-ați adus în atenție și am făcut tot posibilul pentru a le soluționa de urgență.

Drept dovadă, stau zecile de proiecte implementate și finalizate în beneficiul oamenilor. Un aspect foarte supărător pe care l-ați adus în atenția mea este legat de resturile lăsate de animalele de companie.

Deși am menționat în repetate rânduri că soluționarea acestei situații depinde foarte mult de educație și de bun-simț, m-am străduit, alături de colegii mei, să găsim o soluție care să faciliteze remedierea acestui aspect deranjant pentru fiecare dintre noi.

Astfel, am făcut demersurile necesare pentru montarea a 50 de dispensere cu pungi igienice pe raza Sectorului 4. V-am vorbit despre asta acum aproximativ trei sătpămâni, iar articolul îl puteți găsi aici. Dispenserele au fost deja montate.

Acum, totul depinde de bunăvoința și intențiile educate ale posesorilor de câini. Și eu iubesc animalele, dar știu, pe de altă parte, că libertatea mea încetează acolo unde începe libertatea celuilalt. Asigurarea unui mediu igienic și civilizat este esențial pentru sănătatea unei comunități, iar acest lucru nu este de datoria exclusivă a administrației publice. Este nevoie ca oamenii să colaboreze și să respecte drepturile celorlalți.

Încă o dată, fac apel la posesorii de animale de companie să profite de montarea acestor dispozitive pentru a ne ajuta să remediem problema resturilor de animale în Sectorul 4.

June 2, 2016
13324291_1014562421969890_973846272_o

50 de dispensere cu pungi igienice au fost montate în Sectorul 4

În cele șapte luni de interimat, am avut sute de întâlniri cu dumneavoastră, locuitorii Sectorului 4. Am ascultat toate problemele pe care mi le-ați adus în […]
May 25, 2016
2Q7B2346

Am inaugurat un cămin pentru vârstnici unic Capitală, în Sectorul 4

Cu siguranță nu vă este străin proverbul „cine nu are bătrâni, să își cumpere”. Și cu siguranță ați ajuns, cel puțin o dată în viață, să […]
May 17, 2016
2Q7B0623

O sală de sport la standarde europene pentru elevii Sectorului 4

Sunt fericit să vă aduc la cunoștință faptul că ieri am inaugurat o sală de sport la standarde internaționale, care acum stă la dispoziția tuturor elevilor […]
May 12, 2016
13221591_1604072786549996_1592947475746652110_n

Urmăriți stadiul proiectului de reabilitare termică în Sectorul 4 cu ajutorul unei hărți interactive

Reabilitarea termică în Sectorul 4 este mai mult decât un proiect: este o nevoie stringentă pe care toți locuitorii o semnalează autorităților competente. Petrec foarte mult […]
May 2, 2016
smart_city.jpg.800x600_q96

De ce soluțiile de tip Smart City sunt rentabile pentru cetățenii Sectorului 4?

Proiectul pilot Smart City despre care am vorbit foarte des în ultima perioadă este extrem de important nu doar pentru Sectorul 4, ci și pentru ceea […]
April 30, 2016
baluta

Despre importanța proiectului Smart City pentru Sectorul 4

V-am informat săptămâna trecută despre faptul că în Sectorul 4 a fost lansat, în premieră la nivel național, primul proiect de tip Smart City. Este o […]
April 26, 2016
_MG_2963

Oficial, Sectorul 4 are parte de primul proiect de tip SMART CITY!

Ieri, vă adresam invitația de a lua parte la evenimentul oficial de lansare a primului proiect de tip Smart City, de la nivelul administrației naționale. Iar […]
April 11, 2016
646x404

Curățenia în Sectorul 4 – rezultate și perspective

Curățenia este unul dintre subiectele de amploare care ne preocupă pe noi, cetățenii Sectorului 4. Știu că am primit numeroase sesizări și mesaje din partea dumneavoastră […]
March 24, 2016
BeFunky Collage

Comunicarea online cu cetățenii se concretizează în acțiuni: sesizări rezolvate

Am consierat întotdeauna comunicarea eficientă  drept pilonul principal al alinierii agendei politice cu agenda cetățenilor. Pentru că trebuie să admitem că nu de puține ori există […]
March 4, 2016
asfalto

34 de străzi din Sectorul 4 vor fi asfaltate de la mijlocul lunii martie

Sunt încântat să vă anunț că am reușit, alături de colegii mei, să implementăm încă un proiect ce vine în sprijinul locuitorilor Sectorului 4. Este vorba […]
March 2, 2016
tehnologie-inteligenta-sector-4

Primăria Sectorului 4, cu ajutorul Telekom Romania, aduce tehnologia inteligentă în parcul “Orășelul Copiilor”

Digitalizarea spațiului urban este motivată de dezvoltările sociale, economice, ecologice și tehnologice la care asistăm. Aceste schimbări includ, pe termen lung, provocări foarte ambițioase și concrete, […]
February 25, 2016
12768401_1572500416373900_4762629912430799841_o

Igienizarea apartamentului insalubru din cartierul Berceni

În urmă cu mai puțin de zece zile, am primit o sesizare din partea locuitorilor unui bloc din Sectorul 4, care îmi vorbeau despre o familie […]
February 23, 2016
reabilitare-blocuri-sector-4

Lista celor 155 de blocuri care urmează să fie reabilitate termic în 2016-2017

Mulți dintre locuitorii sectorului 4 mi-au cerut să le prezint care este lista blocurilor care vor intra în acest an în programul de reabilitare termică. În […]
February 4, 2016
spatii-verzi-sector-4

Bolarzi de granit pentru delimitarea spaţiilor verzi

Nerespectarea legilor constituie impedimentul cel mai mare în calea dezvoltării. Prin urmare, trebuie luate măsuri de fiecare dată când este constatată o neregulă. În urma mai […]
February 3, 2016
parcare-ilegala-piata-sudului

Stop mizeriei și haosului din zona Târgului Vitan

Am intervenit personal pentru a pune capăt mizeriei și haosului care s-a creat în zona Târgului Vitan. Acest lucru s-a petrecut anterior și în Piața Sudului, […]
January 25, 2016
birou-investitori-bucuresti

Înfiinţarea unui Birou Unic pentru Investitori în cadrul Primăriei Sectorului 4

Aenean ligula nunc, accumsan quam, lobortis fringilla, massa. Maecenas pellentesque dolor.
January 20, 2016
locuinte-sociale-locuitori-sector-4

Închirierea a 240 de unități locative pentru cetățeni evacuați

Duis porttitor vel, eros. Mauris nec adipiscing elit. Nam sed porta eget, neque. Pellentesque fringilla neque quis blandit venenatis.
January 10, 2016
Foto_copac_cazut

Despăgubiri pentru proprietarii de autovehicule avariate de ninsoare

Am decis să vin în sprijinul proprietarilor de autovehicule avariate de ninsorile de noapte trecută. Astfel, toți cetățenii care au suferit pagube în urma prăbușirii de […]
January 9, 2016
amenajare-gradini-blocuri-sector-4

Grădinarul de la bloc, un proiect care va salva în buget aproximativ 70 de milioane de euro

Donec tempus, urna risus nec mauris. Lorem ipsum primis in nulla ac arcu vitae augue. Vivamus nec elit a dui. Morbi id leo nec dui. Maecenas.