Pentru că întodeauna dintr-un rău pot rezulta și aspecte pozitive, am decis împărţirea materialului lemnos rezultat din toaletarea arborilor prăbuşiţi din cauza viscolului ce s-a abătut asupra Capitalei în ultimele zile familiilor cu venituri reduse.
Astfel, în dimineaţa zilei de astăzi am supravegheat personal distribuţia lemnelor gospodăriilor aflate în perimetrul format din străzile Aviaţiei, Drumul Creţeştilor, Jilavei, Mitropolit Filaret, cât şi din şoselele Berceni şi Giurgiului.
Peste 100 de familii cu venituri mici care ultilizează încălzirea cu lemne au beneficiat de 80 de metri cubi de materiale lemnoase. Acestea primeau deja ajutor din partea primăriei, însă mi s-a semnalat că, în anumite cazuri, cei 3 metri cubi distribuiți pentru încălzirea locuinţelor nu sunt suficienți.
Aceasta a fost o măsură firească, prin care am încercat să nu irosim nimic și să ajutăm, pe cât posibil, oamenii din sectorul 4.