Așa cum vă anunțam zilele trecute, acțiunile de control în piețele agroalimentare din Sectorul 4 continuă. Ieri, a fost rândul Pieței Reșița, unde verificările au fost realizate de Poliţia Locală Sector 4 prin reprezentanţii Serviciului Inspecţie Comercială, Direcţia de Mediu, Serviciul Disciplina în Construcţii şi Direcţia Ordine Publică, având sprijinul Biroului Control al Administrației Piețelor Sector 4.
Vă informez că și în urma controlelor de ieri au fost depistate o serie de nereguli grave, care au condus la sancționarea comercianților care nu vor să respecte normele legale sau de igienă, punând astfel în pericol sănătatea locuitorilor care se aprovizionează din această piață și, în general, a consumatorilor.
Conform raportului întocmit de Poliția Locală Sector 4 au fost controlați 8 producători agricoli, 15 agenţi economici constatându-se mai multe probleme, dintre care amintesc lipsa documentelor de provenienţă a mărfurilor, depăşirea obiectului de activitate, lipsa datelor de identificare pe produsele expuse spre vânzare, lipsa autorizaţiei de funcţionare sau comercializarea de produse cu termen de valabilitate expirat.
Vreau să precizez că inspectorii au dispus confiscarea a peste 450 de kilograme de legume și aplicarea unor amenzi în valoare toatală de 47.900 de lei.