Controalele pe care le-am dispus în piețele agroalimentare din Sectorul 4 continuă. Ieri, Poliția Locală Sector 4, reprezentanții Serviciului Inspecție Comercială și cei ai Direcției Ordine Publică, au efectuat verificări în Piața Apărătorii Patriei, iar în data de 21 august, echipele de control au descins în Piața Berceni Sud (Străduinței).
Vă informez că verificările din Piața Apărătorii Patriei au evidențiat mai multe nereguli, iar aici precizez că inclusiv administrația pieței amintite a fost sancționată contravențional pentru neafișarea tarifelor și a regulamentului de funcționare. Tot la Piața Apărătorii Patriei au fost au fost controlați 8 producători agricoli și 5 agenți economici, printre care și un supermarket cunoscut, depistându-se mai multe nereguli, dintre care amintesc și comercializarea unor produse cu termen de valabilitate expirat. Au fost aplicate 13 amenzi și au fost confiscate aproape 200 de kilograme de carne, sancțiunile ridicându-se la 74.800 de lei. Din această sumă, 40.000 de lei reprezintă amenda aplicată supermarketului.
De asemenea, nereguli grave au fost identificate și în urma controlului desfășurat la Piața Berceni Sud (Străduinței), în data de 21 august. Aici au fost controlați 15 de producători agricoli și 3 agenți economici. Echipele Serviciului Inspecție Comercială din cadrul Primăriei Sectorului 4 au găsit o serie de nereguli, printre care neafișarea prețurilor, lipsa acordului de funcționare, a datelor de identificare a comerciantului sau a lipsei etichetării produselor supuse comercializării. Au fost aplicate 6 amenzi în cuantum de 15.700 de lei și s-a procedat la ridicarea mărfurilor depozitate, a lăzilor și a umbrelelor de pe carosabilul aferent pieței.
Vreau să precizez că această campanie de verificare a activității din piețe va continua și că voi reveni cu detalii despre fiecare acțiune viitoare.
1 Comment
Respect! Piedone aflase ce e in supermarketurile din sectorul 4 dupa n ani de primarie…abia anul trecut incepuse si el ceva controale si se dadea foarte surprins.