Am acordat, recent, un interviu jurnaliștilor de la Digi24.ro în care am explicat pe larg situația Amfiteatrului din parcul Tineretului, obiectivel pe care intenționăm să-l preluăm din punct de vedere administrativ de la ALPAB, care se află în subordinea Primăriei Generale.
După cum mulți dintre dumneavoastră știți deja, situația juridică a edificiului este una destul de complicată, motiv pentru care revin asupra subiectului pentru a clarifica o serie de aspecte pe care trebuie să le cunoașteți.
În primul rând, trebuie să știți că, încă din 2014, când eram viceprimarul Sectorului 4, am cerut ca amfiteatrul să fie transferat la administrația locală.
De asemenea, un aspect important este că, în acest moment, pe rolul instanțelor judecătorești există nu mai puțin de 18 cereri de retrocedare legate de Amfiteatru. Vestea bună este că potențialele despăgubiri pot fi și de ordin material și, prin urmare, edificiul ar putea fi prins, în viitor, într-un proiect de investiții al Primăriei Sectorului 4.
Vreau să cred că preluarea în administrare a Amfiteatrului din Tineretului de către administrația locală nu este decât o chestiune de timp, astfel încât am pregătit deja o procedură pentru un concurs de soluții pentru reabilitarea edificiului.
Fac pe această cale un apel către implicarea societății civile și în generala tuturor celor care iubesc arta și cultura să vină cu strategii și idei pentru a ne ajuta să identificăm cea mai bună destinație a Amfiteatrului, în momentul în care vom putea să investim în el.
De ce Primăria Sectorului 4 și eu, personal, dorim să putem reabilita locația, probabil că nu trebuie să vă mai spun. Edificiile culturale lipsesc din Sectorul 4 în prezent, ceea ce consider că este un lucru nepermis.