Pe 3 februarie, de la ora 12.00, am participat la o dezbatere DC News, la care au mai luat parte Nicuşor Dan, preşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, şi moderatorul Val Vâlcu.
Aşa cum am precizat, consider că respectarea legii nu este o opţiune. Prin urmare, de la începutul mandatului meu, doi directori ai Poliţiei Locale au fost înlocuiţi, aceştia neputând accepta o altă viziune managerială în afara celei cu care au fost obişnuiţi. Voi face întotdeauna tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru ca legea să fie respectată şi voi lua toate măsurile necesare pentru acest lucru.
Un alt proiect despre care am discutat şi pe care l-am iniţiat în Sectorul 4 este crearea unui centru cultural. Această nevoie de acces la cultură se manifestă atât printre locuitorii Sectorului 4, dar şi printre ceilalţi locuitori ai Bucureştiului. Proiectul acesta este un parteneriat cu directorul Liceului de Muzică “Dinu Lipatti”.
Un alt aspect ce a constituit un subiect important al discuţiei noastre e reprezentat de lipsa sincronizării nevoilor pe care le au sectoarele. Acest fapt se vede foarte clar în sistemul medical, ce ar trebui particularizat pe nevoile comunităţii.
Voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea acestui oraş. Cu toate că sunt multe probleme, există pe atât de multe soluţii. Aşadar, acolo unde există ambiţie, se poate realiza orice. Împreună îi putem reda Bucureştiului strălucirea pe care a avut-o cândva.