34 de străzi din Sectorul 4 vor fi asfaltate de la mijlocul lunii martie

Sunt încântat să vă anunț că am reușit, alături de colegii mei, să implementăm încă un proiect ce vine în sprijinul locuitorilor Sectorului 4. Este vorba despre reabilitarea condiției străzilor din Sectorul 4, problemă pe care o vom rezolva cu siguranță în perioada imediat următoare. Iar startul… se dă chiar luna aceasta!

Începând cu jumătatea acestei luni, administrația locală a Sectorului 4 demarează o campanie de asfaltari pe 34 de străzi de pe raza sectorului. Am făcut o planifcare eficientă a reabilitării acestor străzi, astfel incât lucrările să nu dureze mai mult de patru luni. Mai exact, estimez că lucrările de reparație vor fi finalizate, pe toate cele 34 de străzi pe care le-am inclus în proiect, până la jumătatea lunii iunie 2016.

Vă prezint, în continuare, lista cu cele 34 de străzi care vor intra în reabilitare:

 

Strada Șoimul

Strada M.M. Luiza

Strada Aurel Perșu

Strada Alunișului

Strada Podarului

Strada Peroni

Strada Băcia

Strada Petcu Avram

Strada Radului

Strada Vatra Dornei

Strada Someșul Mare

Aleea Covasna

Strada Drumul Bercenarului

Șoseaua Giurgiului, nr. 67-77

Strada Poenari

Strada Oițelor

Strada Constantin Rădulescu

Strada V.V. Stanciu

Strada Elena Cuza

Strada Borcea

Strada Dâmbului

Strada Leon Vodă

Strada Cuza Vodă

Strada Prașilei

Strada Vulcănești

Strada Enache Ion

Strada Bârza

Strada Meridianului

Aleea Tomești

Aleea Ciceu

Strada Dragoș Mladinovici

Strada Frumușani

Strada Joița

Strada Plaiul Foii

6 Comments

  1. dan says:

    34 de strazi reabilitate intr-un timp relativ scurt reprezinta un motiv mai mult decat suficient sa va acordam votul de incredere. Ne-ati dovedit de multe ori ca va respectati promisiunile si asta face din dvs primarul ideal.

  2. radu says:

    Prima data cand ati postat treaba asta cu asfaltarea nu v-am crezut dar acum va privesc cu admiratie. In doar 2 luni ati reusit sa asfaltati strazi cat nu au reusit altii in ani de zile.

  3. andrei says:

    Sunt placut surprins de cat de repede v-ati mobilizat cu aceasta asfaltare. Cu fiecare proiect pe care il demarati castigati tot mai multe puncte din partea noastra care luna viitoare se vor transforma in voturi.

  4. maria says:

    Un numar destul de mare de strazi asfaltate tinand cont ca nu ati avut prea mult timp sa va ocupati de asta. Asta este un mare plus pentru dvs. Aveti votul meu.

  5. Ciprian G. says:

    Buna ziua , locuitorii strazii Odei (intrare din Aurel Persu ) spera in continuare ca poate in viitorul apropiat (dupa ani de zile de promisiuni ) puteti obtine implementarea proiectului de asfaltare al acestei portiuni de strada . Bucata de strada strada se afla intr-o stare avansata de degradare fiint aproape impracticabila deplasarii pe jos , cu un carucior pentru copil, batranilor etc. in conditii de ploi , zapezi iar accesul la cosul de gunoi este imposibil cauzele fiind noroiul si apa acumulata in gropile si denivelarile strazii. Partea umana si estetica din punct de vedere al confortului ne sunt grav afectate. Va multumim.

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua! Vom încerca să prindem și strada dumneavoastră în partea a doua a programului de asfaltări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *