Intervenţia promptă a primarului Daniel Băluţă în vederea remedierii avariei de pe Calea Şerban Vodă nr. 220 În cursul serii zilei de sâmbătă, 23 ianuarie 2016, primarul Daniel Băluţă s-a deplasat de urgenţă la numărul 220 de pe Calea Şerban Vodă, unde echipajele Poliţiei Locale din Sectorul 4 au constatat producerea unei avarii la reţeaua de alimentare cu apă ce aparţine de Apa Nova.

Edilul a luat imediat legătura cu reprezentanţii firmei Apa Nova, în vederea remedierii cât mai rapide a situaţiei şi a diminuării disconfortului provocat locuitorilor din zonă, cauzat de sistarea furnizării de apă la 20 de gospodării, până, cel târziu, în dimineaţa următoare.

În plus, ţinând cont de condiţiile meteo nefavorabile din ultima vreme, Primarul Daniel Băluţă a hotărât intensificarea acţiunilor de împărştiere de material antiderapant şi permanenţa în zonă a ehipajelor Poliţiei Locale, ale S.C. REBU, ale ADPP Sector 4 şi ale Direcţiei de Gospodărie Locală a Sectorului 4. „Ne străduim să limităm timpul de intervenție și disconfortul provocat locuitorilor zonei. Contăm pe promptitudine din partea Apa Nova, iar noi, ca Autoritate Locală, le acordăm lucrătorilor acestei regii întreaga noastră susținere, în baza atribuțiilor ce ne revin. Iată cum putem conlucra, sprijinindu-ne reciproc, astfel încât oamenii să aibă cât mai puțin de suferit”, a declarat Daniel Băluță, Primarul Sectorului 4.

January 19, 2016
Foto_copac_cazut

Intervenţia în forţă la avaria de pe Calea Şerban Vodă

Intervenţia promptă a primarului Daniel Băluţă în vederea remedierii avariei de pe Calea Şerban Vodă nr. 220 În cursul serii zilei de sâmbătă, 23 ianuarie 2016, […]