Acțiunile de ridicare a mașinilor abandonate în sectorul 4 continuă

O parte dintre dumneavoastră m-ați întrebat, atât pe Facebook, cât și în comentariile pe care mi le-ați lăsat pe blog, dacă acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate pe raza Sectorului 4 va continua. Nu există decât un răspuns la această întrebare, iar acesta este da.

De asemenea, vreau să precizez că aceste acțiuni nu au fost niciun moment stopate dar, pentru a putea acționa, Poliția Locală, cea care se și ocupă de această problemă, trebuie să respecte o serie de proceduri legale.

Vă mai aduc la cunoștință faptul că Poliția Locală Sector 4 a ridicat, numai astăzi, trei autovehicule abandonate pe locuri de parcare în zonele Mărțișor și Budimex. În plus, polițiștii locali au prins în procedurile legale de ridicare nu mai puțin de 204 automobile de la începutul anului. Mai exact, 70 de vehicule au fost ridicate de către Poliția Locală, alte 70 au fost ridicate de către proprietari, iar un număr de 64 de astfel de rable sunt incluse în procedurile de întocmire a dosarelor.

Nu în ultimul rând, vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați sesizat existența, în diverse zone din sectorul 4, a mașinilor abandonate și vă invit să îmi semnalați în continuare astfel de situații pe adresa de e-mail sesizari@danielbaluta.ro.

3 Comments

  1. vasile says:

    Domnule Baluta ia zi de ce anul trecut cand a facut licitatia Piedone o reabilitare costa maxim 50 lei pe luna.
    Si cand ai ajuns tu primar ai inceput cu vrajeala, ca sa verificam licitatia, ca aia de au castigat sunt prieteni cu Piedone etc vrajeli din astea.

    Si acum o reabilitare costa 70 lei. De la maxim 50 lei pe luna s-a ajuns la contracte date pe bune cu 70 lei, nu?

    Eu m-am interesat si prin sectorul 1 si 2 din surse 100% sigure ca acum li se izoleaza blocurile ii costa ZERO PE LOCATARI

    Ca daca ma trezesc ca am de plata asa cum am fost anutati suma marita imi bag picioarele si iti fac plangere la DNA sa vedem cum in alte sectoare izolarea este gratis iar in sectorul 4 nici macar nu a ramas pretul stabilit la licitatie anul trecut ci s-a marit

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua! Din anul 2002, legislația s-a schimbat și nu se mai poate reabilita gratuit. Am explicat de multe ori procedurile și nu le voi relua! Vă spun doar faptul că acolo unde spuneți că e gratis, vor plăti mai mult decât la noi în sector. Cât privește posibila plângere, trăim într-o țară liberă și puteți avea acces la orice insitutuție doriți.

  2. Ioana says:

    Buna seara! Vor fi reabiliate toate blocurile din sectorul 4?

Leave a Reply to Ioana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *