Reabilitarea termică și curățenia în Sectorul 4: câteva răspunsuri

În ultima perioadă, locuitorii Sectorului 4 mi-au adresat și în mediul online numeroase sesizări privind problemele care necesită răspunsuri și soluții imediate. Mă bucur să văd că aceștia răspund încurajării mele de a utiliza site-ul și pagina de Facebook drept platforme prin care să comunice cu autoritățile publice reprezentative, și regret că nu am timp în fiecare zi să răspund personal tuturor celor care îmi scriu.

Tocmai de aceea, m-am gândit la soluții alternative prin intermediul cărora sesizările cetățenilor, mesajele și îngrijorările acestora să nu rămână fără răspuns. Astfel, de fiecare dată când primesc numeroase mesaje din partea locuitorilor Sectorului 4 pe o anumită temă și nu apuc să le răspund personal, voi elabora o serie de video-uri prin intermediul căcrora urămesc să răspund cât se poate de punctual mesajelor voastre.

Până acum, am pus la dispoziția dumneavoastră două astfel de răspunsuri, care vizează curățenia din Sectorul 4 și proiectul de reabilitare termică.

Foarte mulți locuitori ai Sectorului mi-au comunicat faptul că sunt nemulțumiți de stadiul curățeniei, și pot spune că sunt la fel de deranjat de situație. De ce am avut o problemă legată de acest aspect? Pentru că contractul Primăriei Sectorului 4 cu serviciul de salubrizare a fost pentru o perioadă de timp suspendat, din cauza faptului că structura a trecut printr-un proces de reorganizare. S.C. ADPP4 S.A., începând de săptămâna trecută, aparține în totalitate Consiliului Local al Sectorului 4. Mai mult decât atât, pentru o perioadă scurtă de timp, executăm angajări pentru S.C. ADPP4 S.A., întrucât avem nevoie ca activitatea să se desfășoare într-o manieră mult mai intensă și la o calitate mult mai bună. În foarte scurt timp, vom vedea și rezultatele acestei acțiuni.

Reabilitarea termică este un alt subiect care apare cu recurență în mesajele pe care le primesc de la cetățenii Sectorului 4. Luna aceasta încep lucrările, așa cum am mai spus și cu alte ocazii. Iar în ceea ce privește listele oficiale publicate, vă asigur de faptul că singurul principiu care a stat la baza organizării acestora a fost „primul venit, primul servit”. Consultările dintre membrii Consiliului Local au condus la această decizie, pe care o considerăm ca fiind cea mai corectă; iar odată ce acest criteriu a fost o hotărâre a Consiliului Local, aceasta trebuie respectată întocmai.

Voi reveni și în zielle următoare cu alte răspunsuri pe care încerc să le ofer locuitorilor Sectorului 4 care mi-au adresat mesaje și sesizări. Cu această ocazie, țin să le mulțumesc.

4 Comments

  1. mangu d says:

    Bloc 5, sos Olenitei, nr 73, cand intra in reabilitare termica?

    • Daniel Băluță says:

      Așa cum am explicat și pe pagina mea de Facebook și pe blogul danielbaluta.ro, anul acesta vom reabilita 155 de blocuri, inscrise în programul de reabilitare în perioada iunie 2008-iunie 2009! Estimăm că primele blocuri (70 de imobile), vor fi anvelopate în prima jumătate a acestui an, începând cu această lună. În cazul unora dintre adrese, constructorii au încheiat deja măsuratorile și în scurt timp, vor începe montarea schelelor pentru a se apuca efectiv de treaba. Vă rog să consultați listele pe care le-am publicat atât pe cele două pagini ale mele, cât și în sector în zona celor mai mari piete. Dacă vă regăsiti blocul pe aceste liste, cu siguranță că anul acesta imobilul va fi reabilitat. În situația în care nu vă regăsiti pe liste, înseamnă că administratorul/președintele imobilului în care locuiți fie au depus dosarul de inscriere în program după iunie 2009, fie nu le-au depus deloc, așa cum am descoperit și în cazul altor adrese. În cazul în care dosarul a fost depus după iunie 2009, blocul în care locuiți va fi reabilitat cel mai devreme anul viitor, întrucât imobilele sunt anvelopate în ordinea în care au fost înscrise în program.

  2. Beatrice Romascanu says:

    Buna ziua

    Sunt un locatar din Al Cricovul Sarat nr9, Bl N27.
    Am si eu o intrebare cu privire la data estimata la care se va incepe reabilitarea termica a blocului in care domicilez. Am vazut ca sunt in plan inca 156 de blocuri, din pacate blocul nostru nu face parte din lista respectiva.
    Mentionez ca in cazul nostru blocul este reabilitat pe partea nordica (acum aprox 8-10 ani) deci practic doar partea stradala-sudica ar trebui renovata. Motivul pentru care ma adresez dvs este ca realmente blocul prezinta o uzura avansata si consider ca ar trebui sa fie inclus in lista prioritara de reabilitare.

    Multumesc,
    Beatrice Romascanu

    • Daniel Băluță says:

      În situația în care nu vă regăsiti pe liste, înseamnă că administratorul/președintele imobilului în care locuiți fie au depus dosarul de inscriere în program după iunie 2009, fie nu le-au depus deloc, așa cum am descoperit și în cazul altor adrese. În cazul în care dosarul a fost depus după iunie 2009, blocul în care locuiți va fi reabilitat cel mai devreme anul viitor, întrucât imobilele sunt anvelopate în ordinea în care au fost înscrise în program.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *