Primarul General Interimar S-A OPUS deschiderii rutelor alternative propuse de Primaria Sectorului 4

Să ne aducem aminte de o iubire unică – Evocare Agatha Bacovia (1895 – 1981
March 6, 2016
Mulți ani frumoși tuturor doamnelor și domnișoarelor!
March 8, 2016

Primarul General Interimar S-A OPUS deschiderii rutelor alternative propuse de Primaria Sectorului 4

Nu este prima dată când spun – și voi continua să fac asta, că, timp de luni de zile, Primăria Sectorului 4 a încercat tot ceea ce era omenește posibil pentru a presa Primăria Capitalei să rezolve de urgență situația infernală de la Piața Sudului. Municipalitatea este instituția direct responsabilă de proiectul care a generat atâta haos în zonă, și, totdată, și singura autoritate care are capacitate de decizie și acțiune în zona menționată. Până acum, toate demersurile noastre au fost fie ignorate, fie refuzate, această indiferență culminând cu refuzul propunerii înaintate de Primăria Sectorului 4 privind deschiderea rutelor alternative pentru fluidizarea traficului din zonă.

În momentul în care am anunțat, plin de speranță, înaintarea propunerii noastre către reprezentanții Primăriei Generale, mulți dintre locuitorii Sectorului 4 mi-au atras atenția că un segment dintr-o stradă ce urma să constituie o rută alternativă este proprietate privată. Acum, doresc să aduc în atenția lor faptul că, înainte de a duce propunerea la înaintare, am obținut acordul proprietarului în acest sens.

10614748_956445391114927_1569806915_o

propunere-rute-alternative-piata-sudului

Într-un comunicat oficial al Primăriei Capitalei, se aducea argumentul conform căruia propunerea noastră a fost refuzată pentru că nu am efectuat, în prealabil, un studiu de trafic. În acest sens, vă atrag atenția că Primăria Generală este unica instituție ce are autoritatea de a realiza acest studiu, înainte de a hotărî dacă acordă sau nu avizul pentru rutele alternative propuse.

Primăria Sectorului 4 și-a luat un angajament față de cetățeni, pentru siguranța acestora: ar fi urmat să montăm limitatoare de viteză și despărțitoare pentru a reduce riscul de posibile accidente. De asemenea, ne-am asumat un termen de maximum 48 de ore pentru amenajarea trotuarelor și a parcărilor pentru locuitorii din zonă, în așa fel încât cele două străzi să fie cât mai libere. Urma să implementăm toate aceste lucruri menționate începând de marțea trecută, când am depus solicitarea cu pricina, astfel încât luni dimineața cetățenii să poată beneficia de rutele alternative.

Până în iunie, când este prevăzut termenul limită pentru finalizarea lucrărilor de la Piața Sudului, nu putem continua în felul acesta. Nu în condițiile în care nu este pentru prima oară când Primăria Generală nu reușește să repsecte termenul limită. De altfel, acesta este și motivul pentru care s-a pierdut finanțarea europeană.

Am făcut tot ce a fost omenește și legal posibil pentru a remedia situația haotică de la Piața Sudului. Se pare, însă, că lor nu le pasă.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *