Consiliul Local Sector 4 a hotărât, în ședința de la sfârșitul lunii ianuarie, ca părinții care au venituri reduse sau nu dispun de venituri să fie scutiți de la plata contribuției lunare la creșă și grădiniță.
Mă bucur să vă anunț că propunerea a fost adoptată în ședința de Consiliu de luna trecută, astfel încât cei mici vor putea beneficia de cursurile preșcolare, chiar dacă familiile lor trec printr-o financiară dificilă.
Măsura despre care vă vorbesc astăzi îi va avea ca beneficiari pe cei ale căror venituri pe membru de familie sunt de cel mult 1450 de lei (salariul minim brut pe economie).
Găsiți în imaginea de mai jos toate detaliile legate de acest subiect, inclusiv condițiile pe care trebuie să le îndeplinească părinții pentru a beneficia de această scutire:
1 Comment
Buna ziua se poate sa ma ajutati cu o lista a gradinitelor,creselor din sector 4