Întâlnirile cu cetățenii sunt cea mai viabilă modalitate de a cunoaște și rezolva problemele REALE

Protestez public față de dezinteresul PMB pentru Pasajul Rutier Piața Sudului
February 17, 2016
Școlile din Sectorul 4 l-au omagiat, în premieră, pe marele sculptor Constantin Brâncuși
February 19, 2016

Întâlnirile cu cetățenii sunt cea mai viabilă modalitate de a cunoaște și rezolva problemele REALE

Întotdeauna am crezut că de cele mai multe ori, există o discrepanță între agenda politică și problemele reale ale cetățenilor. Iar înțelegerea aprofundată a acestora este imperios necesară, pentru a susține evoluția societății.

De aceea, prefer să mă văd personal cu locuitorii Sectorului 4, de câte ori am ocazia. Prefer să îmi aloc mai mult timp discuțiilor cu oamenii, să îi ascult, să îi înțeleg și să adun cât mai multe informații despre problemele pe care aceștia mi le expun. Și totul cu scopul de a identifica soluții eficiente în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să pot să rezolv, în măsura posibilităților, cât mai multe dintre problemele locuitorilor. Pentru că prioritare pentru mine sunt nevoile reale ale oamenilor pe care îi reprezint, și pentru că sunt conștient de faptul că nu putem să creștem decât împreună.

Evoluăm cu pași mărunți. Iar acești pași mărunți sunt amănuntele pe care de obicei avem tendința să le ignorăm și care, în fond, sunt problemele și nevoile reale ale oamenilor. Din punctul meu de vedere, schimbarea are loc de la micro la macro, de la individ la comunitate și ulterior, se extinde la întreaga societate.

Cu fiecare discuție pe care o port cu locuitorii Sectorului 4 pe străzi sau în parcuri, și cu fiecare soluție pe care o găsim și implementăm pentru problemele expuse, știu că suntem cu un pas mai aproape de schimbare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *