Delta Văcărești – una dintre cele mai deosebite zone ale Bucureștiului

În ultima perioadă, am discutat destul de mult în alte articole despre Delta Văcărești, îndeosebi cu prilejul acțiunii de ecologizare de sâmbăta trecută organizată de un grup de tineri cu inițiativă.

Nu știu câți dintre dumneavoastră cunosc povestea Deltei Văcărești, astfel că vă voi oferi câteva informații generale în acest sens: inițial, Lacul Văcărești a reprezentat unul dintre elementele amenajării compleze a râului Dâmbovița, fiind conceput similar cu Lacul Morii (care a fost finalizat, însă), drept parte a sistemului hidrologic de protecție împotriva inundațiilor. În 1986 a fost demolată Mănăstirea Văcărești, cu scopul începerii lucrărilor, care, însă, au fost sistate după anul 1989. Astăzi, Lacul Văcărești a rămas un proiect nefinalizat care datează din perioada comunistă.

Și poate că este mai bine așa, dat fiind faptul că flora și fauna din zonă o transformă într-o adevărată deltă în mijlocul aglomerației urbane. Chiar dacă statutul actual al acestei zone deosebite pentru bucureșteni nu este încă clarificat, am încredere că lucrurile vor evolua în sens pozitiv. Până atunci, este datoria noastră, a fiecăruia în parte, să contribuim așa cum putem la menținerea zonei.

De aceea, salut și susțin fiecare inițiativă care are drept obiectiv principal conservarea Deltei Văcărești, la fel cum a fost cazul acțiunii de sâmbătă.

 

 

1 Comment

  1. mirela says:

    Este laudabila actiunea dvs de ecologizare a Deltei Vacaresti si acum ramane datoria locuitorilor sectorului 4 si nu numai sa contribuie la mentinerea zonei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *