În ultimul an, numărul atacurilor teroriste în Europa a crescut, și a crescut considerabil. În contextul tragediei de la Bruxelles care a avut loc ieri, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva Europa se confruntă cu probleme mult mai grave decât credeam, legate de securitate, și dacă nu cumva Europa a ignorat până acum posibilitatea amenințărilor de acest gen.
Fiind fundamentată drept o uniune de tip economic, Uniunii Europene i-au lipsit întotdeauna resursele militare în ansamblu; și poate că nu a fost nevoie, însă acum, necesitatea elaborării și aplicării unei strategii de securitate colectivă devine imperioasă.
Exploziile care au avut loc la Bruxelles sunt o tragedie nu doar pentru Belgia, ci pentru întreaga Europă. Terorismul își menține poziția și nu de puține ori, după cum am văzut, reușește să ia prin surprindere serviciile de securitate din Europa. E trist că suntem nevoiți să vorbim despre terorism ca despre o formă de extremism ce se transformă, încet dar sigur, într-un nou tip de război. E trist și, totodată, alarmant, pentru că acum, poate mai mult decât oricând, trebuie să ne punem la dispoziție resursele și să investim în relații de colaborare cu celelalte state, totul cu scopul de a combate această amenințare.
Pe această cale, îmi exprim condoleanțele pentru familiile victimelor care și-au pierdut viața în urma atentatelor de la Bruxelles, și îmi declar solidaritatea față de toți cei afectați de asemenea evenimente tragice.
Acum, este esențial să ne păstrăm cumpătul și verticalitatea și să avem încredere în faptul că doar împreună putem să luptăm pentru un viitor liniștit și prosper. Am încredere că Serviciul Român de Informații, alături de celelalte instituții de stat vizate, au luat toate măsurile necesare pentru a preveni și evita astfel de tragedii în România. Să nu uităm, totuși, că Serviciul Român de Informații a avut și continuă să aibă o poziție de top printre serviciile de informații ale lumii; și să nu uităm că a fi solidari înseamnă de multe ori mai mult decât orice pentru succesul unei cauze.