Astăzi a avut loc acțiunea de ecologizare a Deltei Văcărești

Zilele trecute, vă adresam, prin intermediul blogului meu și al paginii mele de Facebook invitația de a vă alătura acțiunii de ecologizare a Deltei Văcărești. Astăzi de dimineață, s-a dat startul acestei acțiuni, la inițiativa unor tineri care îndrăgesc natura și care au hotărât că, deși statutul acestei zone speciale nu este încă clar stabilit de către autoritățile competenete, nu trebuie să stăm cu mâinile în sân.

Primăria Sectorului 4 a sprijinit inițiativa, și vă pot spune că m-a bucurat enorm să văd entuziasmul cu care tinerii au început această acțiune dis-de-dimineață. Profit de această oportunitate pentru a-i felicita, încă o dată, pe inițiatori pentru spiritul civic și ecologic de care dau dovadă, și pentru grija pe care o poartă locurilor speciale din București. Cum am văzut eu acțiunea de ecologizare a Deltei Văcărești de astăzi? Ca un pas mic – dar extrem de important – în ceea ce privește schimbarea mentalităților. Tinerii aceștia ne transmit, prin atitudinea lor, faptul că nepăsarea nu este o soluție, și cu pași mici, dar siguri, fiecare dintre noi poate contribui la conservarea mediului și la crearea unei lumi mai bune și a unui oraș mai frumos.

Vă las cu câteva imagini de la acțiunea de igienizare a zonei Delta Văcărești, de astăzi:

BeFunky-Collage

1 Comment

  1. daniela says:

    Nu doar tinerii care au luat parte la aceasta actiune de ecologizare a Deltei Vacaresti merita felicitati,ci,si dvs. domnule Daniel Baluta,pentru spiritul civic de care ati dat dovada. Alaturi de dvs. putem avea un sector 4 mai curat si,de ce nu si un oras mai frumos.

Leave a Reply to daniela Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *