Am demarat studii de amplasament pentru parcări pe întreaga suprafață a Sectorului 4

Cum trebuie să procedați pentru înscrierea blocurilor în programul de reabilitare termică
March 15, 2016
Pasajul Rutier Piața Sudului
March 17, 2016

Am demarat studii de amplasament pentru parcări pe întreaga suprafață a Sectorului 4

Știu că problema parcărilor, nu doar în Sectorul 4, ci în tot Bucureștiul, este una dintre cele mai supărătoare pentru locuitori. Iar rezolvarea acestei probleme este și una dintre preocupările mele principale. Vestea bună este că am demarat studii de amplasament pentru parcări pe întreaga suprafață a Sectorului 4. Și când spun asta mă refer atât la parcări amplasate în aproprierea principalelor stații de metrou, cât și la cele rezidențiale.

Vă mai pot spune că în studiile de amplasament pentru viitoarele parcări de la nivelul stațiilor de metrou am luat în calcul principalele puncte nevralgice din Sectorul 4, și anume: stația Constantin Brâncoveanu, stația Piața Sudului si statia de metrou Apărătorii Patriei. Motivul pentru care ne-am concentrat pe aceste locații este că mulți bucureșteni care ajung cu mașinile până la stațiile de metrou amintite vor putea parca și vor putea folosi pentru restul drumului transportul subteran.

În ceea ce privește parcările rezidențiale, analizăm în acest moment și o serie de soluții pentru parcări inteligente, cu scopul de a diminua semnificativ deficitul de locuri de parcare din Sectorul 4.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *