Dorin Pena, Managerul Cisco România, vorbește despre Smart City

La lansarea în premieră a proiectului Smart City în Sectorul 4, am avut ocazia de a-l asculta pe Country Managerul Cisco Dorin Pena vorbind despre utilitatea acestor soluții, dintr-o perspectivă de ansamblu.

Fiecare oraș, definit ca o comunitate, are propriile sale nevoi. Iar specificul proiectului pilot Smart City pe care noi l-am implementat cu ajutorul partenerilor de la Telekom este tocmai faptul că prin intermediul tehnologiei inovatoare, adresează nevoi stringente și reale ale comunității Sectorului 4. Siguranța cetățenilor, traficul, iluminatul stradal eficient și inteligent sunt doar câteva dintre obiectivele pe care acest proiect-pilot le atinge și pentru care ar trebui să înțelegem de ce sectorul nostru este privilegiat, în momentul de față.

Sunt convins că beneficiile proiectului pe care acum îl testăm în cadrul comunității noastre nu vor întârzia să apară, și îmi doresc ca și oamenii – care sunt beneficiarii direcți ai acestor soluții – să vadă acest lucru. Am, de asemenea, încredere că proiectul se va dezvolta și nu în foarte mult timp, Capitala se va transforma într-un veritabil oraș inteligent.

1 Comment

  1. radu says:

    Desi beneficiile unui proiect de tip smart city sunt multiple, nu stiu daca beneficiarii directi, adica locuitorii sectorului 4 vor reusi sa vada si sa inteleaga aceste lucruri. Daca se va intampla asta, in cativa ani Bucurestiul se va transforma intr-un adevarat oras inteligent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Daniel Baluta