Clarificări referitoare la reînnoirea acordurilor și contractelor de parcare de reședință

Am primit de la dumneavoastră o multitudine de întrebări legate de anunțul pe care l-am făcut recent, pe tema reînnoirii contractelor sau acordurilor de parcare în Sectorul 4. Prin urmare, consider că sunt necesare câteva clarificări asupra acestui subiect.

Mulți mă întrebați de ce este nevoie de această reînnoire a acordurilor, din moment ce ele există? Răspunsul este simplu: prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4 al Municipiului București Nr. 150/2016, Serviciul Parcări a fost preluat în administrare de către Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale Sector 4. Noul administrator al parcărilor a stabilit atât o nouă metodologie de acordare a locurilor de parcare, cât și noua formă juridică a contractelor de închiriere.

Prin urmare, conform hotărârii menționate, până la 31 Martie anul curent, toți cei care aveau contract de închiriere pentru locul de parcare sunt obligați să-și reînnoiască acordurile. În caz contrar, locul lor de parcare ar putea fi declarat vacant și distribuit altor solicitanți.

De asemenea, am fost rugat să confirm faptul că depunerea documentelor sau obținerea acestora se poate face online. Da, documentele pot fi obținute și depuse online (cerere și anexe) sau în mod tradițional, prin poștă, prin fax, etc. Așa cum am mai precizat într-un text publicat anterior pe acest blog, aceleași documente pot fi consultate și descărcate de pe pagina de internet a Direcției  Generale de Taxe și Impozite Locale Sector 4 – http://www.dgitl4.ro.

Atenție, însă, în ceea ce privește de ridicarea contractelor, acestea NU vă pot fi remise decât fizic, întrucât la momentul primirii, trebuie să le semnați. Actele pot fi însă ridicate nu numai de către titular, cât și de rudele de gradul I, în măsura în care acesta se află în imposibilitate de a se prezenta la unul dintre sediile Biroului Evidență Parcări.

Aceeași procedură de depunere a documentelor se aplică și în cazul solicitărilor noi de închiriere a unui loc de parcare.

Foarte important de menționat este faptul că prin noua hotărâre a Consiliului Local Sector 4, Asociațiile de Proprietari nu mai pot influența în niciun fel procedura de atribuire a locurilor de parcare, întrucât acordul prealabil al acestora nu mai este necesar. Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie să vă consultați cu administratorul blocului în legătură cu disponibilitatea unui loc de parcare, ci vă puteți adresa direct Serviciului Parcări.

3 Comments

  1. CIRJARU FLORICICA says:

    cand o sa va ganditi si la proprietarii din B.dul GHEORGHE SINCAI NR.14,BL.11 sa la amenajati locuri de parcare ,avand in vedere ca ne-ti luat cel putin 20 locuri de parcare amplasand trecerea de pietoni in fata scarii B de la aceasta adresa ?

  2. Mihai says:

    Bună ziua. Cum pot obține și eu un loc de parcare. Am depus cererea din ianuarie și nici pana în ziua de azi nu am putut obține. Tin sa precizez ca locuiesc pe bulevardul tineretului 49 și am văzut k s-au dat autorizații și pe acest an. Multumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *