Am discutat la Adevărul Live despre programul meu pentru Sectorul 4

Ieri, am fost invitat în emisiune la Adevărul Live, unde am avut ocazia de a discuta despre programul pe care mi-l propun pentru Sectorul 4. Știu că mulți dintre dumneavoastră mi-ați solicitat să vorbesc despre acest aspect și, cu mențiunea că până acum, toate acțiunile întreprinse de mine nu au făcut decât să reflecte prioritățile pe care le-am stabilit pentru sectorul nostru, vă voi oferi în continuare câteva direcții de discuție referitoare la această tematică, așa cum au fost ele reflectate și în emisiunea pe care o puteți viziona aici.

Având în vedere că locuitorii Sectorului 4 sunt preocupați în proporție de 85% de reabilitarea termică, mi-am concentrat toate eforturile în această direcție. Având în vedere cei patru ani de pauză în această privință, am considerat esențială elaborarea unui plan multianual pentru reabilitarea termică. În acest sens, am obținut finanțare pentru proiectele de anvelopare și pentru anii următori, iar detalii despre acest aspect puteți regăsi aici. Țin să adaug și faptul că legislația privind reabilitarea termică este unitară, și ea prevede faptul că 80% din costuri sunt suportate de către Primărie și Consiliu Local, iar 20% din costrui sunt suportate de asociațiile de proprietari.

Aduc în atenția dumneavoastră, la acest capitol, și următorul aspect: pentru gospodăriile al căror venit este mai mic de 1700 de lei, există posibilitatea desfășurării unei anchete sociale; dacă în urma acesteia se constată că într-adevăr cazul este unul social, gospodăria beneficiază de subvenție din partea Primăriei pentru reabilitare. În medie, pe apartament, costul este de aproximativ 1000 de euro raportat la 10 ani. Lunar, suma care revine fiecărui apartament pentru reabilitare este de aproximativ 40-50 de lei.

Un alt aspect esențial al programului meu este componenta regenerării urbane, cu focus pe infrastructura rutieră, a cărui calitate lasă de dorit.

Îmi doresc, de asemenea, și o abordare diferită a întreținerii spațiilor verzi – iar în acest sens aveți deja cunoștință despre câteva măsuri pe care le-am luat: fac referire la transformarea S.C. ADPP4 S.A. într-o instituție subordonată Primăriei și Consiliului Local al Sectorului 4, decizie prin intermediul căreia am reușit să atrag alte surse de finanțare în Primărie, pentru a putea crea și alte obiective de investiții.

Îndreptarea atenției înspre alte obiective de investiții este esențială pentru că ne confruntăm cu deficit atât în rândul creșelor, cât și al grădinițelor și al infrastructurii școlare. Iar școala și educația sunt prin definiție o prioritate pentru comunitatea noastră.

Pentru că tot am adus în discuție deficitul, acesta este prezent și în ceea ce privește siguranța și ordinea publică. Avem pierderi masive cauzate de vandalizări, motiv pentru care mi-am propus un plan multianual de monitorizare a intersecțiilor, școlilor și piețelor pentru a remedia această situație neplăcută.

Crearea unui Centru Cultural multifuncțional este o altă prioritate pe care mi-am propus-o pentru Sectorul nostru, iar despre acest subiect am discutat în repetate rânduri atât pe Facebook, cât și aici, pe blog.

Programul meu presupune, de asemenea, și dinamizarea investițiilor în Sectorul 4, corelată cu crearea locurilor de muncă pentru locuitori. Deja am inițiat prima tentativă în acest sens, care încă se află în desfășurare – și aici vorbesc despre proiectul Grădinarul de la bloc, pe care l-am menționat în repetate rânduri până acum.

5 Comments

  1. Tena Nicoleta says:

    Buna seara. normal ar trebuisa reabilitati intai blocurile cu o vechime mare. in caz de cutremur sunt primele care cad .
    Am o colega de servici caruia presedintele blocului le-a trimis o instiintare sa isi repare fiecare balcoanele daca nu ii amendeaza. E normal ?
    De la balcoane cade tencuiala cand nici nu te astepti.
    Blocul in care locuiesc este construit in 1977. Este pe strada Izvorul Rece ,nr.3 ,bl.S14. Cand intra in reabilitare,mai apuca fondurile Europene ?
    Va multumesc pentru atentia acordata

    • Daniel Băluță says:

      Bună ziua. Ordinea în care intră în reabilitare blocurile este cea votată de către Consiliul Local al Primăriei Sectorului 4, nu este o decizie care să îmi aparțină. Pentru a afla când intră în reabilitare blocul dumneavoastră, consultați, vă rog, listele publicate atât pe blogul meu și pe pagina de Facebook, cât si afișate în piețele Sectorului. Un răspuns ați putea obține însă și de la administatorul sau presedintele asociației de proprietari. Vă mulțumesc!

  2. florentina says:

    Reabilitarea termica si infrastructura rutiera sunt printre cele mai importante proiecte pe care le aveti in plan si pe care sper ca veti reusi sa le si finalizati caci in prezent stam foarte prost la ambele capitole.

  3. Buna seara ! Va rog cititi si raspundeti si la postarea mea din 21 aprilie de pe pagina “comunicarea online cu cetatenii ” !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *